Cuvânt rostit, luni, 7 aprilie 2025, la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău
„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca 1, 28)
Preacuvioși și preacucernici părinți,
Preacuvioase maici,
Frați și surori întru Domnul,
În lumina blândă a acestui popas liturgic, când Biserica străbate cu sfială cărările pocăinței, întâlnim astăzi o zi de sărbătoare cerească, o zi în care timpul se oprește în fața unei taine care le covârșește pe toate: ziua în care Dumnezeu grăiește omului și omul răspunde cu ascultare. Este praznicul Bunei Vestiri – începutul mântuirii noastre, începutul unei alte lumi, zămislite nu din voia firii, ci din voia Duhului.
Evanghelia după Luca ne poartă în smeritul Nazaret, nu într-un palat, nici în templu, ci într-o cămăruță curată, în care o fecioară tăcută și rugătoare este cercetată de îngerul Domnului. „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!” – un salut care nu este doar o adresare, ci o proclamare cosmică. În aceste cuvinte nu e doar o veste pentru Maria, ci o veste pentru omenirea întreagă: Dumnezeu a ales să vină la noi, prin tine și în tine, Fecioară curată!
Taina întrupării începe aici, în acest cuvânt rostit de înger și în tăcerea adâncă a unei inimi fecioarești. Nu un decret divin, ci o chemare la libertate. Nu o impunere, ci o lucrare tainică între har și voință. Și Maria răspunde nu ca una care înțelege totul, ci ca una care se încredințează Celui ce poate toate: „Fie mie după cuvântul tău.”
Sfinții Părinți văd în această clipă începutul înnoirii firii omenești. Sfântul Irineu al Lyonului spune că, „precum prin neascultarea Evei omul a fost vătămat, tot astfel prin ascultarea Mariei, omul a fost vindecat”. Maica Domnului devine, astfel, Noua Evă, începutul unei omeniri restaurate. Dacă prin femeie a venit căderea, tot printr-o femeie vine ridicarea. Dar nu orice femeie – ci una neprihănită, smerită și desăvârșit ascultătoare de Dumnezeu.
În Maica Domnului, omenirea se înalță din păcat la sfințenie, din moarte la viață, din robie la libertate. Ea este rugul care arde, dar nu se mistuie; este ușa încuiată prin care intră Hristos; este scara lui Iacov pe care coboară Dumnezeu spre lume. „Întru tine, Fecioară, Se zidește lumea din nou”, spune Sfântul Grigorie de Nyssa.
Arhanghelul Gavriil vestește cuvântul, dar nu îl impune. El așteaptă răspuns. Căci Dumnezeu nu Se naște cu forța, ci cu consimțământ. Iar acest „fie” al Mariei nu este o simplă aprobare, ci o adâncă unire a voii omului cu voia lui Dumnezeu. Este clipa în care o inimă omenească spune „da” iubirii veșnice.
Taina este adâncă: Dumnezeu Cel necuprins Se face Prunc. Fecioara devine Maică, iar pântecele ei – tron al Celui Preaînalt. Sfântul Ioan Damaschin scrie cu admirație: „Pe Cel ce stă pe heruvimi L-ai purtat, Preacurată, în brațele tale.” Această zămislire nu este o simplă minune, ci începutul unei noi creații. Cuvântul Se face trup – nu iluzoriu, nu simbolic, ci adevărat, real, concret. A luat din sângele Mariei, a primit firea noastră, cu toate ale ei, afară de păcat.
Dar totul a început cu curăția unei inimi. Nu a ales Dumnezeu o regină, nici o femeie înțeleaptă, nici una în vârstă, ci o fecioară smerită, rugătoare, aproape necunoscută. Pentru că, spune Sfântul Isaac Sirul, „Dumnezeu Se odihnește în inima smerită, precum soarele într-o apă limpede.” Și ce este mai curat decât inima Mariei, în care nu a fost nici umbră de păcat, nici îndoială, nici împotrivire?
Iubiți frați și surori,
Buna Vestire nu este doar începutul mântuirii, ci și chemarea fiecăruia dintre noi la această lucrare tainică. În fiecare suflet, Dumnezeu vrea să Se nască. În fiecare inimă, Hristos vrea să Se zămislească prin har. Noi suntem chemați să devenim purtători ai Cuvântului, asemenea Mariei, nu trupește, ci duhovnicește.
Dar cum putem naște pe Hristos în noi? Prin curăția inimii, prin rugăciune, prin tăcerea care ascultă și prin ascultarea care devine slujire. Maica Domnului este icoana acestei vieți: nu a grăit mult, dar a făcut voia lui Dumnezeu. Nu a căutat slavă, dar a fost numită „mai cinstită decât heruvimii”. Nu a fost preocupată de sine, dar a devenit maică a lumii.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „în Fecioara, firea omenească a oferit voința ei ca altar, iar Dumnezeu a adus jertfa iubirii Sale”. În această sinergie – între harul divin și libertatea umană – se naște taina mântuirii.
Așadar, nu putem rămâne doar spectatori ai acestei vestiri. Trebuie să o trăim. Să devenim Nazareturi tainice, în care Dumnezeu Se coboară. Să ne curățim mintea de gânduri deșarte, să ne luminăm ochii prin lacrimi, să ne umplem de har prin rugăciune. Pentru că, dacă Maica Domnului a fost templul lui Hristos, Biserica întreagă este trupul Său, iar noi, mădulare ale acestei taine.
Astăzi, îngerul a vestit bucuria. Maria a rostit ascultarea. Dumnezeu a lucrat mântuirea. Și nouă ne rămâne să răspundem cu aceeași smerenie: „Fie mie după cuvântul Tău.”
Să ne învrednicim și noi, prin viață curată, prin iubire jertfelnică și prin credință neclintită, de această minune a prezenței lui Dumnezeu în noi. Să nu lăsăm praznicul doar în icoane, ci să-l așezăm în inimă. Și să cântăm cu toată făptura, cu îngerii, cu Biserica, cu întreaga creație:
„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.“
Amin.
