Pe parcursul Lunii pentru Viață, perioadă a anului dedicată afirmării și ocrotirii darului vieții, Mitropolia Basarabiei și comunitățile sale intensifică inițiativele prin care mamele și copiii primesc sprijin duhovnicesc, moral și material. Prin aceste acțiuni, Biserica însoțește familiile aflate la începutul unei noi etape de viață și cultivă în societate respectul față de darul nașterii.
În acest context, vineri, 13 martie 2026, în municipiul Ungheni s-a desfășurat o acțiune socială dedicată susținerii mamelor și copiilor nou-născuți, un gest de solidaritate și grijă pentru familiile tinere.
Cu sprijinul Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, județul Bacău, coordonată de părintele profesor Ilarion Mâță, prin bunăvoința sponsorului TZMO România, un lot de trusouri destinate mamelor cu nou-născuți a ajuns la Ungheni. Darurile au fost oferite prin intermediul Fundației DOXA, reprezentată de părintele Ilie Cucu, și transmise IMSP Centrul de Sănătate Dănuțeni, secției de pediatrie, pentru a ajunge la mamele care trec pragul instituției medicale în aceste zile.
Doamna Ambroci Aliona, șefa instituției medicale, a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit, evidențiind importanța unor astfel de inițiative pentru familiile aflate la începutul drumului.
La rândul său, părintele Ilie Cucu, președintele Fundației DOXA, a adresat gânduri de aleasă prețuire părintelui Ilarion Mâță, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei inițiative de solidaritate creștină.
„Prin astfel de gesturi, Biserica își arată grija față de mamă și copil și susține familiile care primesc în lume darul unui nou suflet. Această inițiativă se înscrie în efortul constant al Bisericii Ortodoxe Române de a cultiva respectul față de viață și de a încuraja responsabilitatea comunității față de mamele care își asumă cu demnitate și iubire vocația de a aduce pe lume și de a crește copii”, a subliniat părintele Ilie Cucu.
Acțiunea desfășurată la Ungheni oferă un exemplu elocvent de colaborare între comunități, instituții sociale și cadre medicale, demonstrând că solidaritatea inspirată de valorile creștine aduce sprijin concret familiilor și întâmpină viața cu bucurie și responsabilitate.







