Astăzi, 27 februarie 2025, se împlinesc 146 de ani de la nașterea Mitropolitului Visarion Puiu, o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române.
Scurtă biografie
Născut la 27 februarie 1879 în Pașcani, județul Iași, cu numele de botez Victor Puiu, viitorul ierarh a urmat studii teologice la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași și la Academia Teologică din Kiev. În 1908, a fost hirotonit ieromonah și a slujit în diverse parohii și mănăstiri din România.
În 1921, a fost numit episcop de Argeș, iar în 1923 a devenit episcop al Hotinului, cu reședința la Bălți. Ulterior, în 1935, a fost numit mitropolit al Bucovinei, având reședința la Cernăuți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a condus Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria, cu sediul la Odesa. După război, s-a refugiat în Occident, stabilindu-se în cele din urmă în Franța, unde a trecut la cele veșnice la 10 august 1964.
Scrisoare pastorală
În acest moment comemorativ, publicăm „Scrisoarea pastorală a Episcopului Eparhiei Hotin, Visarion Puiu, trimisă în eparhie după alegerea sa în scaunul episcopal”, scrisă la 13 mai 1923. Documentul original se găsește în Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), Fondul Episcopia Hotin 1923-1929, dosarul 1, filele 64-69, și a fost publicat în Volumul I al lucrării „Mitropolia Basarabiei, istorie și tradiție. Culegere de documente și materiale”.
Această scrisoare pastorală reflectă angajamentul și viziunea episcopului Visarion Puiu în slujirea credincioșilor din Eparhia Hotinului și rămâne un document de referință în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
1923 mai 13.
Scrisoarea pastorală a Episcopului Eparhiei Hotin, Visarion Puiu, trimisă în eparhie, după alegerea sa în scaunul episcopal
Visarion, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Eparhiei Hotinului, Întregului cler și tuturor drept credincioșilor creștini din această eparhie, har și pace de la Dumnezeu, părintele nostru ceresc, iar de la noi, păstorul vostru duhovnicesc, arhierească binecuvântare
Hristos a înviat!
Iubiții mei fii duhovnicești,
A fost voia lui Dumnezeu ca tocmai cu aceste cuvinte aducătoare de bucurie sufletească tuturor creștinilor să ne îndreptăm către voi acum, când întâiași dată vă scriem, după suirea noastră în scaunul vechii eparhii a Hotinului, însemnând și ele nu numai zilele luminatei Învieri întru care ne găsim, dar poate și reînvierea unei noi rânduieli bisericești, menită a aduce la rândul ei o prefacere sufletească creștină din ce în ce mai mare în noi, toți cei care ne găsim în cuprinsul acestei eparhii.
Potrivit unui obicei de veacuri, pornit încă de la Marele Apostol al neamurilor, Pavel, și împlinit de toți cârmuitorii sfintei noastre biserici de a trimite scrisori ca un mijloc de legătură și de grăire între păstori și fiii lor duhovnicești din orice depărtare s-ar găsi, iată și noi îndreptăm această scrisoare acum, în întîile zile după venirea la cârma de Dumnezeu păzitei eparhii a Hotinului și înștiințându-vă pe toți despre suirea noastră în scaunul acestei vlădicii, să vă trimitem odată cu blagoslovenia noastră și o scurtă arătare a gândurilor ce avem și cu care începem împlinirea grelei datorii de păstor duhovnicesc.
Și, deoarece, pentru a fi mai lesne înțeles, unora vom scrie într-un grai, iar altora în alt grai, de aceea, o parte din scrisoarea noastră o îndreptăm întâi iubitului nostru cler, a doua parte o îndreptăm dregătorilor și credincioșilor noștri din orașe, iar a treia parte a scrisorii o îndreptăm credinciosului nostru popor de la sate, precum urmează:
Iubiții mei frați și împreună slujitori ai Domnului,
Precum este tuturor cunoscut, clerul întregii Basarabii, încă de la Congresul general din 1921, văzând că, în vremile de acum, întinderea Eparhiei dintre Prut și Nistru este prea mare, iar nevoile bisericești așa de multe și felurite, au cerut mai mulți cârmuitori și au hotărât înființarea a încă două eparhii: a Hotinului și a Cetății Albe. Cererea atât Sf. Sinod, cât și Înaltul Guvern, prin Legea nr. 920 de la 8 martie 1923 au împlinit-o și astăzi în Basarabia sunt două eparhii: a Chișinăului, a Hotinului și a Cetății Albe.
Iar când a fost vorba să se arate care persoană urmează a lua cârmuirea duhovnicească a acestor eparhii de curând înființate, clerul și mirenii adunați în congresul de la Chișinău în ziua de 28 februarie (13 martie (stil nou – n.n.)) 1923, au chemat într-un glas pentru eparhia Hotinului pe smerenia noastră, din scaunul eparhiei Argeșului, unde păstorisem doi ani încheiați. Această chemare a fost apoi recunoscută prin alegerea făcută la București de către Marele Colegiu Electoral, potrivit legii Sf. Sinod în ziua de 16/29 martie și întărită de M.S. Regele Ferdinand I prin Înaltul Decret nr. 1410 din 17/30 martie 1923.
Răspunzând, deci, dragostei arătate de frații preoți și de mirenii adunați în sus pomenitul congres de la Chișinău și împlinind trimiterea dată nouă de Sf. nostru Si- nod, iată am venit să încep cârmuirea acestei de Dumnezeu păzite eparhii a Hotinului și cu acest prilej îndrept către prea cucerniciile voastre rândurile următoare.
I. Iubiți frați în Domnul,
Datoriile sfintei noastre preoții creștine sunt cuprinse, cum prea bine știm cu toții, în Sf. Evanghelie a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în toate rânduielile canonice ale Bisericii noastre ortodoxe, pe care datori suntem a le cunoaște cât mai mult și a le împlini cât mai desăvârșit.
Dar, cu prilejul venirii noastre ca păstor și cârmuitor al acestei eparhii, am crezut de datorie să ne amintim în scurte cuvinte de ele, spre a se putea apoi întrezări și dorința cu care venim astăzi la cârma eparhiei și datoriile pe care aș dori ca frățiile voastre să le împliniți (II Tim. – IV, 2-5).
Nu am venit la voi, fraților, să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită (I Cor. – II, 1-2). Deoarece, mulțumesc Dumnezeului meu întotdeauna cu privire la voi, pentru Harul care v-a fost dat de Iisus Hristos, căci prin el ați fost îmbogățiți în toate privințele cu tot felul de învățătură și tot felul de cunoștințe (I Cor. I, 4-5). Dar privesc ca o datorie, ca în toată viața mea să vă țin treji prin înștiințări ca aceasta de față (II Petru, 1-13).
Trăim sufletește în vremi grele. Credința în Iisus și sfintele sale învățături pentru mulți este sau necunoscută sau neîmplinită. Ogorul sufletesc al fiilor Bisericii noastre este în mare parte înțălenit, iar lucrătorii sunt puțini.
Priceperea minții omenești ce rătăcește ca vânturile în toate părțile, aduce învățături străine de Evanghelie și le împrăștie ca pe-o sămânță rea în sufletele poporanilor noștri, războiul ce a trecut a zdruncinat din temelii atâtea rânduieli ale vieții sociale de ieri, iar urmările acestor tulburări au îndepărtat sufletește lumea creștină de la Dumnezeu, îndreptându-o spre griji pământești și păgânești mai mult ca oricând.
În aşa fel de împrejurări puțin prielnice bisericii și învățăturilor sale blânde și într-un aşa întuneric moral, cea dintâi datorie a noastră este să vă aduc aminte de cuvintele, prin care Mântuitorul ne arată marea chemare ce avem, adică să nu uitați că: „Voi sunteți lumina lumii”. Și, având pururi în inimă aceste dumnezeiești cuvinte, să căutați neîncetat a săvârși tot ceea ce suntem datori pentru împlinirea lor, fiind pururi călăuzire bună lumii.
Știm, cum zice și Apostolul, că dacă Evanghelia noastră este încă acoperită cu o mahramă, e acoperită numai pentru cei ce sunt pe calea pierzării și anume: pentru necredincioșii a căror minte a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos (II Corintieni – IV, 1-5). Totuși, vecinic trebuie să ne steie înainte datoria de a propovădui neîncetat pe Iisus și a ne pregăti pururi spre a-i urma învățăturile, ca să aducem la El și pe cei rătăciți, așa cum se cere îndeosebi preoțimii vremurilor de acum.
În acest scop, vă îndemn, fraților, ca Apostolul: „Zidiți-vă sufletește ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție aleasă, prin Iisus Hristos” (I Petru, 2-5).
Pentru că rari au fost împrejurările, în care să se fi cerut altădată muncă pastorală mai mare ca ceea ce ni se cere nouă acum și niciodată țara aceasta n-a avut de la Dumnezeu zile de aur, pentru care să se ceară preoțimii o mai bogată luare aminte asupra datoriilor sale ca în zilele de slavă, prin care ne-am învrednicit a trece astăzi.
De aceea, în legătură cu asemenea mărețe zile din istoria Neamului nostru Românesc și odată cu venirea noastră la cârmuirea acestei eparhii, am socotit ca prin întâia scrisoare pastorală ce trimitem, să îndemnăm pe frățiile voastre, cu toată dragostea în Domnul, de a fi neobosiți luminători ai poporanilor încredințați păstoriei voastre, făcându-i desăvârșiți creștini și buni cetățeni ai Țării. Pentru că, dându-ne seama în ce pământ binecuvântat trăim și în ce vremi prielnice pentru desfășurarea activității pastorale viețuim, să muncim la împlinirea lipsurilor morale ce se văd în lumea noastră de astăzi și așa să întărim pacea și dragostea creștină întru care să se slăvească Hristos Dumnezeul nostru, căruia se cuvine slavă și închinare în veci. Amin.
II. Iubiții mei fii duhovnicești din orașe
Pe cât de strălucite sunt vremile istorice, pe care le trăim cu toții în prezent, pe atât de amestecate și neplăcute sunt condițiunile vieții noastre sufletești și ale celei sociale de astăzi.
Nefiind încă mult depărtați de zilele prefacerilor politice profunde aduse de războiul trecut în toată lumea din jurul țării noastre, suntem martori la unele urmări ale lui și la frământări neprielnice, neînțelese sau nedorite – e totuna, în mai toate laturile vieții noastre lăuntrice și a celei sociale, trecând prin ceea ce numim, de obicei, în graiul orășenesc crize cumplite. Dintre acestea, cele mai însemnate sunt două – cea materială și cea morală.
Și dacă criza materială, cu atâtea manifestări neplăcute, pe care le îndură cea mai mare parte a poporului nostru orășenesc, va trece, oricât vor întârzia măsurile depline menite să o înlăture, chiar fără noi, pentru că locuim într-o prea bogată țară, apoi cea morală, fiind și mai cumplită și mai grea de înlăturat, nu va trece fără o directă și stăruitoare contribuție a noastră, a tuturor.
Așa de mare e freamătul ce zbuciumă lumea noastră de la orașe astăzi în goana ei după cele materiale și mai ales după un trai ușor și fără înfrânări morale, încât sub acest raport, ea prezintă spectacolul dezgustător al unei agonii morale, din acelea ce pot duce cu siguranță popoarele spre prăbușire.
O fi și aiurea așa, nu știm, dar iată la noi lumea se aruncă în această lăcomie materială și în haosul imoral ce îngrijorează toate mințile cumpănite, cum rar s-a pomenit vreodată, fără să se oprească și fără măcar să gândească să-și pună o stavilă, iar instituția menită a dezmetici și a da tot sprijinul moral unei asemenea lumi nu e luată în seamă și glasul ei nu e auzit.
Dar, după cum crizele mari, din vremi primejdioase se prefac în stări izbăvitoare, așa socotim că și criza morală în care se zbate societatea noastră orășenească de astăzi va lua sfârșit și va întoarce pe toți spre noi orizonturi și spre o viață superioară, cum e aceea a creștinismului, de care pururi ne place să ne depărtăm, dar spre care desfășurările vieții omenești de multe ori fără voie ne aduc iarăși ca spre un liman mântuitor.
Și avem această credință pentru că, după cum într-un organism bolnav este o leagă ascunsă care îl întărește deodată și-l mai scapă de primejdii și de moarte, tot așa și în poporul nostru este o forță de rezervă tăinuită adânc în sufletul său, moștenită din străbuni și hrănită de credința lui religioasă, care îl trece peste multe primejdii morale. Aceia l-a apărat în veacurile apuse, aceia îl sprijină azi și-l scoate din cataclisme, aceia nădăjduim că-l va aduce la vreme și în simțiri superioare. Aceasta e sfânta lui credință, pe care el adesea o uită, dar totuși nu o nimicește și pe care noi suntem datori a o sprijini și cultiva din răsputeri.
Cu aceste considerațiuni am socotit a începe rândurile destinate în scrisoarea noastră lumii de la orașe, acum la suirea în scaunul Episcopal de Hotin, pentru ca, dând loc la reflexiile inerente unui asemenea prilej din viața noastră bisericească, să se întrezărească mai lesne și restul înființării noii Eparhii a Hotinului și gândurile cu care venim în mijlocul dumneavoastră, pentru a vă cârmui duhovnicește.
În acest scop, însă, mai atragem luarea aminte a tuturor asupra celor următoare: Expunând scurtele considerațiuni de odinioară, le îndreptăm de o parte lumii orășenești în genere, în chip deosebit, le îndreptăm dumneavoastră, dregători și cârmuitori de instituții orășenești, militare și civile, de justiție, de administrație și de învățământ, în sfârșit, tuturor celor ce au asemenea chemări, pentru că la îndemâna nimănui nu stă mai mult sprijinul activității Bisericii și mijloacele de împlinire a atâtor însemnate nevoi sociale de ordin moral ca în mâinile dumneavoastră.
După cum iarăși, de nimeni nu atârnă mai mult liniștea și prosperitatea populației acestei eparhii, ca de felul cum dumneavoastră vă veți desfășura activitatea specială ce vă revine. Va fi ea însuflețită de duh creștin, care stă pururea prin dragoste și ajutorare necondițională, prin muncă cinstită și pașnică, atunci și roadele ei nu vor întârzia a fi imensă valoare pentru ţară şi va avea în sufletul poporului răsunetul dorit, altminteri ne asumăm răspunderi pe care justiţia maselor, ca și cea a istoriei acestui neam, le va arunca apăsător asupra conştiinţelor noastre.
Cunoscând, deci, rostul dumneavoastră social și puterea de sprijin ce puteți da Bisericii în slujba ei, le cerem întregi, fiind convinşi că vom putea produce împreună acea reacție de care am amintit și nu vom întârzia a înfăptui în această latură de ţară prefacerea morală și deci socială, dorită, cu toate că în asemenea mediu, ca cel orășenesc, e foarte greu de împlinit. Și vom putea reacţiona, luminând poporul, întărindu-l sufleteşte şi sprijinindu-i toate năzuințele nobile menite a-l ridica la înălțimi meritate şi pentru realizarea cărora toți suntem datori a munci cu puteri unite.
Din parte-ne, prevenind cu toată dragostea cuvenită, făgăduim că, precum vom fi sprijinitori tuturor acțiunilor regeneratoare și aducătoare de liniște în poporul încredinţat păstoriei noastre, tot aşa, în puterea menirii canonice a episcopatului, nu vom înceta a fi strajă și corectiv moral pentru toți cei ce ar vătăma sau tulbura viața creştină sau propășirea armonică a acestui popor.
Cu aceste gânduri, venind în noua noastră eparhie și cu asemenea nădejdi pornind la muncă, vă îndemnăm a vă îndrepta sufletele și paşii vieții mereu spre Hristos, Dumnezeul părinţilor noştri, și vă dăm din inimă arhiereasca noastră binecuvântare. Amin.
III. Către dreptcredincioşii creştini din satele Eparhiei Hotinului
Fraților! Vreme de o sută de ani și mai bine preoțimea și norodul pravoslavnic din aceste părți se duceau pentru trebi bisericești tocmai la Chişinău, de acolo ne veneau preoții noştri şi acolo se judecau toate pricinile duhovniceşti, acolo era cârmuirea noastră bisericească.
De acum înainte însă pentru judeţele Hotin, Soroca și Bălți veți ști că s-a înfiinţat o vlădicie deosebită numită Episcopia Hotinului, iar locuinţa noului episcop va fi în oraşul Bălți. Prin urmare, pentru toate pricinile și nevoile bisericești noi avem de acum înainte un vlădică al nostru, care stă mult mai aproape de noi, în oraşul Bălți și va putea veni mai des să ne vadă și să cerceteze satele și bisericile noastre.
Aducând la ştiinţa tuturor acest lucru, iată vă facem cunoscut și aceea că preoțimea și mirenii din întreaga Basarabie au și ele pe noul episcop al nostru, iar Sfântul Sinod şi M.S. Regele au întărit în această însemnată chemare pe Preasfinţitul Episcop Visarion de la Episcopia Argeșului. Preasfinția Sa, lăsând eparhia sa de acolo, a venit bucuros în mijlocul nostru și de acum înainte ne va fi la toți, adică și preoților și mirenilor, părintele nostru duhovnicesc, stăruindu-se a întări în noi legea noastră creștină, ferind-o de rătăciri și de vrăjmaşii iviți din necredință și din neadevărurile altor învăţături străine de Evanghelie.
Iar cu prilejul venirii Sale în mijlocul nostru, Preasfinţitul Episcop Visarion se îndreaptă către norodul creştin cu această scrisoare, a cărei cuprindere vă poftim să o ascultaţi cu toată luarea aminte¹.
Iubiții mei fii duhovniceşti,
Împlinind voia lui Dumnezeu, care prin graiul preoțimii şi mirenilor Basarabiei şi prin binecuvântarea sfântului şi îndreptătorului Sinod al Ţării noastre, cum şi prin înalta întărire a Măriei Sale Regelui Ferdinand I al României, m-au chemat să port toiagul păstoriei în această nouă eparhie a Hotinului, iată cum am venit în mijlocul dumneavoastră şi de aici, din scaunul vlădiciei noastre în oraşul Bălţi, vă trimitem tuturor în aceste zile luminate ale Învierii hiritisirea creştină de Hristos a înviat, cum şi arhiereasca noastră binecuvântare.
Luând această grea sarcină, a cârmuirii voatre duhovnicești, cea dintâi dorință a noastră este să venim prin sate, să vedem bisericile, să vedem gospodăriile dumneavoastră şi să ne încredinţăm singuri dacă viaţa şi obiceiurile vă sunt cu adevărat creştineşti şi să ascultăm necazurile şi nevoile duhovnicești ce veți fi având.
Până atunci socotim de trebuință că, odată cu vestirea venirii noastre pe aceste locuri, să vă trimitem tuturor această scrisoare vlădicească, din care să vedeți care este rostul venirii noastre deosebite şi care sunt datoriile dumneavoastră faţă de învăţăturile cârmuitorilor duhovniceşti rânduiți de bunul Dumnezeu, pentru a vă învăța și a vă călăuzi în viaţa creştină.
Am venit în mijlocul dumneavoastră și cu bucurie, dar și cu îngrijorare. Cu bucurie, știind că sunteți un popor de buni creștini, care vă iubiți legea și biserica, aşa cum ne-au învăţat părinţii şi buneii noştri, iar cu oarecare îngrijorare, pentru că vedem cum vremile de astăzi, rele și amăgitoare, lesne abat din calea cea dreaptă pe mulți din creștini şi asemenea lucru, fără îndoială, nu ne poate bucura, ci dimpotrivă, precum am spus, ne umple de grijă.
Şi, în adevăr, venirea noastră ca episcop în această eparhie are loc într-o vreme grea. Într-o vreme când credința noastră creştină nu strălucește în poporul nostru ca altădată. În deosebi, de la război încoace, lumea s-a înrăutățit prea mult. Pe aiurea, adică prin alte țări, lipsa de credinţă şi uitarea lui Dumnezeu au prăpădit împărăţii şi au ucis oameni, şi au adus iadul în ţara lor. Bine că la noi, poporul fiind mai înţelept, nu au făcut asemenea isprăvi grozave, cu toate acestea, vedem cu toții că tot s-a schimbat ceva și la noi, adică, nu mai găsim în norod credinta în Dumnezeu aceea caldă pe care o aveau părinţii noştri, iar obiceiurile cele frumoase s-au stricat si oamenii uită de Biserică şi de poruncile ei.
Şi, în asemenea vremuri neplăcute, stăpânirile noastre mai înalte m-au trimis aici între Dvs. ca să vă povăţuiesc, zicând tuturor: luaţi seama, drumul acesta, pe care a apucat o parte din creştini şi care ne depărtează de Dumnezeu şi de Biserică, duce spre prăpastie, duce la pieire.
De aceea astăzi, ca un duhovnicesc străjuitor al sufletelor dumneavoastră ale tuturora, cea dintâi povață asupra căreia vă poftesc să aveți toată luarea aminte este: Nu uitați pe Dumnezeu, nu vă lăsați legea.
Întru una din cărțile Sf. Apostol Pavel se spune așa: „Luați aminte, vor fi vremuri grele, oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, fără evlavie, nemulțumitori, fără dragoste firească (ci prefăcută), neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți vrăjmași ai oamenilor de bine, vânzători obraznici, vor iubi mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu și vor părea evlavioși, dar în viață vor tăgădui ceea ce face puterea evlaviei, depărtați-vă de asemenea oameni” (II Timotei, III, 1-6).
Ați auzit ce spune Sf. Apostol Pavel? Oare nu sunt acestea toate în zilele noastre? Mi se pare că noi am ajuns tocmai așa cum arată apostolul. Și dacă îi așa, atunci rău am ajuns.
Dar tot el ne îndeamnă, zicând: „Nu trebuie să trăiți ca păgânii. Ei au mintea întunecată și sunt streini de viața lui Dumnezeu” (Efesenii IV, 15); și iarăși ne îndeamnă, spunând: „Omorâți mădularele voastre pământești, care sunt curvia, necu- rățenia, poftele și patimile rele, și lăcomia de bani, care este o închinare la idoli, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oameni” (Col., III, 5-7).
În puterea acestor înalte învățături date de Sf. Apostol Pavel, vă zicem și noi acum, iubiții mei fii duhovnicești: privegheați și nu vă lăsați ademeniți de răutățile vieții păgânești din zilele noastre. Fiți treji și vă întoarceți iarăși la frumoasa viață creștină.
Iar pentru că, precum am spus, trăim într-o vreme când lumea este rea și când streinii de legea noastră, prin învățăturile lor greșite și prin viața lor destrăbălată, ademenesc și amăgesc pe unii dintre creștini, de aceea, iată vă îndemn tot cu învățăturile sfântului nostru Apostol Pavel, zicând: „Luați seama ca nimenea să nu vă amăgească cu înțelepciunea lumii acestea și cu rătăciri omenești, ci vă sprijiniți pe învățăturile și datinile credinței cele adevărate moștenite de la străbunii noștri” (Colosenii II, 8).
Iar, în viața noastră cea de toate zilele, când vă găsiți în necazuri și în strâmtorări, puneți-vă toată nădejdea în Dumnezeu, cum zice același Apostol: „În orice lucru (împrejurare) aduceți nevoile noastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri, însoțite de mulțumiri către El și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus” (Filipeni IV, 6-8).
Și nu uitați că lumea se schimbă, împărățiile se prefac ori se nimicesc, oamenii așijderea trec, dar Dumnezeu este și rămâne în veac: „Iisus este același, ieri, azi și în veci”, – Nu încetați a vă ruga totdeauna cu credință fierbinte lui Dumnezeu și a veni în sfânta sa biserică.
Toate aceste îndemnuri pe care vi le fac deocamdată în scurte cuvinte doresc ca venind prin satele dumneavoastră, să aud că le-ați împlinit, ca bucuria noastră să fie deplină și să pot cere de la Dumnezeu din toată inima asupra dumneavoastră, a soțiilor, a copiilor, a rudeniilor și asupra gospodăriilor binecuvântarea lui cea plină de daruri care ușurează și ne duce cu bine pe calea mântuirii.
Iar fiindcă în mijlocul nostru, printre moldovenii care alcătuiesc stăpânitorii de veacuri ai acestui pământ strămoșesc, sunt și creștini de alt neam și în deosebi ruși, care au rămas pe aceste locuri din vremea de odinioară, apoi atât pentru că sunt de o credință cu noi, cât și pentru a-i mângâia ca pe unii ce nu au țara liniștită și frumoasă de altădată și spre a nu se simți nici străini, nici trecuți cu vederea între noi, iată, avem datoria a le spune și lor, cu toată dragostea în Domnul următoarele cuvinte:
„Fiind voia lui Dumnezeu, în mâinile căruia stă soarta popoarelor, să venim păstori de suflete în aceste locuri, în care trăiți și voi, cu ce alte cuvinte ne-am îndrepta mai nimerit vouă, decât cu ale Blândului Mântuitor, carele a zis: „Pace vouă, pacea Mea dau vouă – nu precum dă lumea dau eu vouă – pace tuturor”.
În această pace evanghelică venim și noi, episcopul vostru, zicându-vă astăzi tuturor – Hristos a înviat!
„După cum trupul este unul, – zice marele Apostol al Neamurilor Pavel, – și are multe mădulare și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, nu alcătuiesc decât un singur trup, tot așa este și cu Hristos. Noi toți, în adevăr, am primit botezul unui singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Elini, fie robi, fie slobozi” (Corinteni, XII, 12-14). Întemeiați pe aceste cuvinte apostolice și pe faptul că ne închinăm aceluiași Dumnezeu, trăim într-o credință pe același pământ și ne cârmuiește aceeași stăpânire cu aceleași legi, e lesne de înțeles, iubiții mei fii duhovnicești, că și asupra voastră datori suntem (și ne vom împlini întotdeauna cu o deosebită dragoste asemenea datorie) să avem aceeași părintească priveghere, apărându-vă credința și datinile sfinte creștinești.
Împlinind învățăturile apostolicești, care ne îndeamnă pe toți, zicând: „Să n-aveți altă datorie față de nimeni, decât datoria de a vă iubi unii cu alții” (Romani, XIII, 8); și, împlinind învățăturile aceluiași Apostol Pavel, carele zice tuturor: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire, care să vină de la Dumnezeu, iar cine se împotrivește stăpânirilor, rânduielilor lui Dumnezeu se împotrivește” (Romani, XIII, 1-3), punem început vieții pașnice de obște.
Iar, împlinind și învățătura sfântului Apostol Petru, carele zice lămurit: „Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia voastră o haină pentru acoperirea răutății, ci lucrând ca niște robi ai lui Dumnezeu: cinstind pe toată lumea, iubind pe frați, dând supunere Regelui și temându-vă de Dumnezeu” (Petru, II, 16- 17), vom desăvârși viața înțeleaptă creștinească și cetățenească din această țară, la păstrarea căreia cu toții suntem datori a munci cu toată dragostea în Domnul.
Dorind a veni și a vă vedea cât mai curând în satele dumneavoastră, rog pe bunul Dumnezeu să reverse peste voi toți, harurile sale cele bogate, iar din partea smereniei noastre primiți arhierești binecuvântări. Amin.
Trimisă din scaunul nostru episcopal din orașul Bălți, astăzi.
30 aprilie/13 mai, anul mântuirii 1923.
ANIC, Fond Episcopia Hotin 1923-1929, d. 1, f. 64-69.
¹ Să se citească de preoți în biserici, în auzul sătenilor, în două duminici de-a rândul. (Nota aparține semnatarului acestui document).
