Zilele trecute, un grup de clerici din structura religioasă subordonată Moscovei din Republica Moldova a organizat un așa-zis „pelerinaj” în România, trecând prin locurile sfinte ale Moldovei istorice: Suceava, Neamț și Iași. Nimic rău, în aparență — dacă aceștia ar fi mers cu pocăință și recunoștință.
Dar nu. Au venit cântând, ostentativ, în limba rusă prin mănăstirile Moldovei și Bucovinei, acolo unde, de-a lungul veacurilor, românii și-au apărat cu lacrimi și jertfă credința, limba, unitatea și libertatea.
Și nu vorbim despre o simplă stângăcie.
Să cânți în limba ocupantului acolo unde s-au rostit rugăciuni pentru pace și pentru libertatea neamului tău este o formă de orbire și o pângărire morală. Este ca și cum ai cânta imnuri străine pe mormintele celor care au murit apărând ființa românească.
Aceleași locuri unde, în veacul trecut, monahii și preoții basarabeni se refugiau de groaza deportărilor și a prigoanei sovietice sunt astăzi traversate de urmașii ideologici ai acelorași structuri, care își afirmă identitatea… prin cântări slavone. Cântări care poartă ecoul unei lumi ce a prigonit, a ucis și a dezrădăcinat.
Printre participanți se numără și Arsenii Bazatin, unul dintre cei mai activi susținători ai propagandei moscovite în Basarabia — un om care, nu demult, instiga la ură împotriva preoților și comunităților care au avut curajul să revină în sânul Bisericii Ortodoxe Române, calomniind Mitropolia Basarabiei, Patriarhia Română și tot ceea ce ține de identitatea spirituală românească.
Oameni care trăiesc într-o gravă fractură spirituală vin acum să se „închine” la moaștele Cuvioasei Parascheva, ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la sfintele altare ale Bucovinei — dar o fac fără rușine, după ce au batjocorit ceea ce aceste locuri reprezintă: continuitatea credinței românești, unitatea limbii, libertatea duhovnicească.
Iar acum, cu o falsă pioșenie, se pozează în mănăstirile României, vorbind despre „harul” simțit în locurile unde, în realitate, calcă peste memoria celor pe care i-au disprețuit.
Aceasta este ipocrizia în forma ei cea mai brutală:
- să te închini în fața sfinților români pe care i-ai denigrat;
- să ceri binecuvântarea duhovnicilor împotriva cărora ai semănat dispreț;
- să cânți în limba celor care au blestemat și ucis martirii neamului tău.
Cei care astăzi se laudă cu asemenea „pelerinaje” ar trebui să înțeleagă că România nu e un decor turistic, iar mănăstirile sale nu sunt obiective de bifat, ci cetăți duhovnicești clădite pe suferința și rugăciunea unui neam care a fost sfâșiat tocmai de cei cărora ei le cântă acum în grai străin.
Să nu uităm: Bucovina ar fi fost întreagă, la fel ca și pământul Basarabiei, dacă aceiași „eliberatori” nu ar fi rupt trupul Țării, sufletul Bisericii și nu ar fi semănat ură între frați — în numele aceleiași limbi și aceleiași „credințe”.
Pentru poporul român, fie din Țară, fie din Basarabia, prezența gesturilor rusofile în spațiile sacre ale neamului este un act de blasfemie. Și nu este vorba despre ură, ci despre demnitate. Despre conștiința că nu poți sluji lui Hristos și, în același timp, unei ideologii care a umilit, deportat și ucis în numele unei false credințe.
Cine cântă astăzi în limba ocupantului în bisericile românești nu face decât să perpetueze o rană veche — o rană care nu se vindecă decât prin pocăință și iertare.
Acești clerici ar trebui să-și ceară iertare, nu doar de la români, ci și de la sfinții pe care i-au invocat ipocrit, și să se căiască până la sfârșitul vieții pentru că au îndrăznit să calce, fără rușine, pragurile sfințeniei românești cu inima murdară de ură și prefăcătorie.
Să-și ceară iertare nu doar pentru un cântec, ci pentru orbirea care îi face părtași la aceleași păcate istorice — păcate prin care ideologia imperială a transformat credința în armă împotriva propriului popor.
Căci nu există har în cântarea fățărniciei, nici mântuire în limba trădării.
Semnat,
Pr. Ilie Cucu
