DOXA
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • Știri
  • Anunțuri
  • Comunicate
  • Educație
  • Social
  • Pelerinaje
  • Acasă
  • Știri
  • Anunțuri
  • Comunicate
  • Educație
  • Social
  • Pelerinaje
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
DOXA
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Lumină, artă și teologie: PS Nectarie de Bogdania și Pr. prof. Radu Preda, prezenți la vernisajul expoziției „Cărările Luminii” a maestrului Silviu Oravitzan

de: Pr. Ilie Cucu
2025-04-10
în Cultură
Timp de citire: 5 minute
Lumină, artă și teologie: PS Nectarie de Bogdania și Pr. prof. Radu Preda, prezenți la vernisajul expoziției „Cărările Luminii” a maestrului Silviu Oravitzan
3
DISTRIBUIRI
42
VIZUALIZĂRI
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Whatsapp

Marți, 8 aprilie 2025, în ambianța spirituală a Postului Mare și în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, la Muzeul Național de Artă al Moldovei a avut loc vernisajul expoziției „Cărările Luminii” semnată de renumitul artist plastic Silviu Oravitzan, o personalitate marcantă a artei sacre contemporane. Cu acest prilej, întreaga manifestare s-a constituit într-un eveniment de profunzime duhovnicească și culturală românească.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român Chișinău, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în colaborare cu Muzeul Național de Artă și Muzeul Național al Bucovinei, și s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă din domeniul cultural, artistic și teologic.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, evenimentul a fost onorat de participarea Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. În cuvântul său adresat participanților, Preasfinția Sa a adus o interpretare teologică și mistagogică a operei maestrului Oravitzan, subliniind că „arta sa nu este decorativă, ci inițiatică. Nu oferă o imagine, ci deschide o cale – cărarea luminii, pe care fiecare suflet este chemat să o parcurgă. Nu se impun, ci se descoperă treptat, în liniște, în aplecarea celui ce caută nu frumosul în sine, ci pe Cel Frumos „mai mult decât fiii oamenilor” (Ps. 44, 3).”

Preasfințitul Nectarie a vorbit despre lumina ca realitate teologică, ca prezență a harului, adăugând că lucrările expuse nu sunt simple exerciții de stil vizual, ci mărturii ale unei adânci trăiri duhovnicești:

„Maestrul Oravitzan nu zugrăvește forme, ci invocă prezențe. În lucrările sale se simte răsuflarea rugăciunii, tăcerea psalmilor și nevoința unei vieți care a învățat să privească dincolo de văzut, ‘ca și cum ar vedea pe Cel nevăzut’.”

„În tradiția Bisericii, cum prea bine știm, lumina nu este decor, ci prezență. Este semn al lucrării Duhului, urmare a curăției, roadă a comuniunii. ‘Lumina este chipul Împărăției lui Dumnezeu’, scria Sfântul Simeon Noul Teolog – și tot el adăuga: ‘Cel care a văzut lumina necreată, a început să vadă cu ochii celor vii.’” a adăugat ierarhul.

La rândul său, părintele conf. univ. dr. Radu Preda, teolog și fost director al Institutului Român pentru Memoria Exilului Românesc, a oferit o reflecție profundă despre spiritualitatea luminii în creația lui Oravitzan, arătând că „într-o lume depresivă, lucrările sale sunt o explozie de nădejde și o formă de terapie prin frumusețe”.

Au luat cuvântul, de asemenea, personalități din sfera culturală și academică: Ministrul Culturii, domnul Sergiu Prodan; directoarea ICR Chișinău, doamna Monica Babuc; domnul Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei; domnul Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Național de Artă, și artistul însuși – Silviu Oravitzan.

Evenimentul a reunit și o numeroasă prezență din rândul elitei culturale basarabene: scriitori, actori, studenți, preoți și pelerini, dar și vizitatori străini, printre care și credincioase venite din Grecia, cărora părintele Radu Preda le-a vorbit cu căldură în limba elină.

Expoziția, o veritabilă „liturghie a luminii în spațiul artei”, poate fi vizitată până pe 11 mai 2025. Aceasta oferă publicului din Chișinău un popas de frumusețe și contemplație, o întâlnire discretă cu sensul adânc al luminii, așa cum este ea înțeleasă în viața duhovnicească a Bisericii.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de DOXA (@doxa.md)

Foto credit: Muzeul Național de Artă al Moldovei

Articole relevante

„Căsătoria este mediul iubirii în care fiecare trăiește pentru bucuria celuilalt”. Conferință despre familia creștină, la Chișinău
Cultură

„Căsătoria este mediul iubirii în care fiecare trăiește pentru bucuria celuilalt”. Conferință despre familia creștină, la Chișinău

2026-09-08
O singură hartă pentru patrimoniul românesc: 13 muzee din Basarabia participă la Noaptea Muzeelor la Sate
Cultură

O singură hartă pentru patrimoniul românesc: 13 muzee din Basarabia participă la Noaptea Muzeelor la Sate

2026-08-25
Conferință dedicată rezistenței anticomuniste din Basarabia, organizată în Protopopiatul Călărași
Cultură

Conferință dedicată rezistenței anticomuniste din Basarabia, organizată în Protopopiatul Călărași

2026-08-06
Premiera radiofonică dedicată Sfântului Preot Mucenic Alexandru Baltaga, difuzată la Radio România Cultural
Cultură

Premiera radiofonică dedicată Sfântului Preot Mucenic Alexandru Baltaga, difuzată la Radio România Cultural

2026-03-24
Încarcă mai multe
Următoarea postare
Cuvântul Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania la lansarea serialului „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”

Cuvântul Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania la lansarea serialului „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”

RECOMANDĂRI

Mitropoliții Antonie și Vladimir și-au exprimat dorința deschiderii unui dialog între cele două Mitropolii

Mitropoliții Antonie și Vladimir și-au exprimat dorința deschiderii unui dialog între cele două Mitropolii

3 săptămâni în urmă
Clericii rusofili cântă în limba ocupantului prin mănăstirile din România. Despre ipocrizia „pelerinajelor” moscovite

Clericii rusofili cântă în limba ocupantului prin mănăstirile din România. Despre ipocrizia „pelerinajelor” moscovite

12 luni în urmă

CELE MAI CITITE

  • „Căsătoria este mediul iubirii în care fiecare trăiește pentru bucuria celuilalt”. Conferință despre familia creștină, la Chișinău

    „Căsătoria este mediul iubirii în care fiecare trăiește pentru bucuria celuilalt”. Conferință despre familia creștină, la Chișinău

    10 distribuiri
    Share 4 Tweet 3
  • Mitropolia Basarabiei își consolidează misiunea și comunicarea în mediul digital: sesiune de formare susținută de Fundația DOXA pentru protopopii Arhiepiscopiei Chișinăului

    2 distribuiri
    Share 1 Tweet 1
  • Igor Belei, la 50 de ani de viață și 25 de ani dedicați Diaconiei: recunoștință pentru o misiune în slujba oamenilor

    1 distribuiri
    Share 0 Tweet 0
  • „Cultură și ortodoxie” la Bookfest Chișinău: Mitropolitul Antonie va participa la lansarea unor volume fundamentale pentru memoria Basarabiei

    11 distribuiri
    Share 4 Tweet 3
  • Mitropolitul Antonie, despre Mitropolitul Vladimir: „L-am descoperit ca un om deschis la dialog, un om înțelept”

    10 distribuiri
    Share 4 Tweet 3
  • Despre noi
  • Donații
  • Rapoarte
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind cookie-urile
  • Contact
Acest site nu prezintă poziția oficială a Mitropoliei Basarabiei!

© 2026 Fundația DOXA - Portal ortodox de știri dezvoltat de Pr. Ilie Cucu.

Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • Știri
  • Anunțuri
  • Comunicate
  • Educație
  • Social
  • Pelerinaje

© 2026 Fundația DOXA - Portal ortodox de știri dezvoltat de Pr. Ilie Cucu.

Acest site utilizează cookie-uri necesare pentru funcționare și securitate. Pentru detalii, consultați Politica de confidențialitate și cookie-uri.